Presa / Articole despre MNLR / Toate pânzele sus, la MNLR ...
Toate pânzele sus, la MNLR

Toate pânzele sus, la MNLR

Data 2010-03-15

Muzeul Național al Literaturii Române organizează astăzi, 15 martie 2010, și 16 martie, în Rotonda Muzeului Național al Literaturii Române (Bdul. Dacia nr. 12, București), “Centenarul Radu Tudoran”, autorul binecunoscutului volum de aventuri “Toate pânzele sus!”

“Centenarul Radu Tudoran” va debuta de la ora 13:30 cu vernisajul expoziției de pictură „Peisaje marine” de Dragoș Vițelaru. Personalitatea artistului plastic Dragoș Vițelaru va fi evocată de: Nicolae Iliescu, Cornel Ostahie. Totodată va avea loc o nouă serie de dezbateri culturale reunite sub titulatura „Rotonda 13”, avându-i invitați pe: scriitorul și criticul literar Valeriu Râpeanu, actrița Ileana Iordache-Streinu, istoricul literar Theodor Vârgolici, scriitoarea Cristina Dinu, criticul literar Alex. Ștefănescu, poetul prozatorul și istoricul literar Barbu Cioculescu și scriitorul Gabriel Dimisianu. Amfitrion: Lucian Chișu

Romanul “Toate pânzele sus!” a beneficiat în anul 1976 de o adaptare cinematografică și a fost prezentat în seriale, de Televiziunea națională română.

Filmul înfățișa aventurile nemuritoare ale celor doi prieteni: românul Anton Lupan și francezul Pierre Vaillant. Anton Lupan pleacă în căutarea goeletei L’Esperance, corabia sa și a prietenului său, fără să știe că a fost atacată de pirați. Dar mai ales îl caută pe Pierre, pentru a pleca împreună spre un teritoriu necunoscut, unde cei care au încercat să pătrundă au murit ori s-au întors, dupa încercări cumplite, fără să reușească să-l cerceteze. Corabia a fost găsită, dar despre prietenul său nu se mai știe nimic. Anton Lupan e nevoit să plece singur în călătoria peste Atlantic, cu destinația Țara de Foc. Echipajul are parte de numeroase peripeții, înfruntând pirații mauri și căutand să-l scoată din încurcătură pe bucătar, care intră în bucluc făcând pariuri nechibzuite în porturile Americii Latine. Oamenii sunt curajoși, dintr-o bucată, astfel reușesc împreună să treacă peste toate încercările și îl urmează încrezători pe căpitan în căutarea prietenului dispărut. În rolurile principale au jucat: Ion Besoiu (Anton Lupan), Jean Constantin (Ismail), Ion Dichiseanu (Pierre Vaillant), Ilarion Ciobanu (Gherasim), Sebastian Papaiani (Ieremia), ș.a.

Regia filmului a fost semnată de Mircea Mureșan.

Radu Tudoran (1910-1992) s-a născut în localitatea Blejoi, județul Prahova, la data de 8 martie 1910. Radu Tudoran, pe numele său adevărat Nicolae Bogza, a fost fratele lui Geo Bogza. Dintre volumele publicate: “Orașul cu fete sărace” (nuvele), București, Editura Socec, 1940; “Un port la răsărit” (roman), București, Editura Socec, 1941; “Anotimpuri”, București, Editura Socec, 1943 (ediția a II-a, 1946; ediția a III-a, 1947; ediția a IV-a, București, Editura Albatros, 1974); “Flăcări”, București, Tipografia “Cartea de Aur”, Editura Forum, 1945 (ediția a II-a, 1947; ediția a III-a, București, Editura Socec, 1948; ediția a IV-a, București, Editura Tineretului, 1958; ediția a V-a, cu titlul “Flăcările”, București, Editura Minerva, 1971; ediția a VI-a, cu titlul “Flăcările”, București, Editura Eminescu, 1983); “Purcelul care a ajuns boier”, (roman pentru copii si tineret), București, Tipografia “Pro-Pace”, 1945; “Ferma- “Coțofana veselă”, (roman pentru copii si tineret), Craiova, Tipografia “Scrisul Românesc”, 1946; “Întoarcerea fiului risipitor”, București, Editura Socec, 1947 (ediția a II-a, București, Editura Minerva, 1970; ediția a III-a, 1971; ediția a IV-a, 1974; ediția a V-a, București, Editura Eminescu, 1984); “Toate pânzele sus!” (roman), București, 1954; “Toate pînzele sus!”, (ediția a II-a, revizuită și adăugită, București, Editura Tineretului, colecția “Cutezătorii”, 1957; ediția a III-a, 1961; ediția a IV-a, 1964; ediția a V-a, 1967; ediția a VI-a, în 2 volume, cu o postfață a autorului, București, Editura Minerva, 1973; ediția a VII-a, cu o prefață a autorului, București, Editura Ion Creangă, 1980); “Ultima poveste”, București, Editura Tineretului, 1956 (ilustrații de Coca Crețoiu Seinescu; ediția a II-a, 1964; ediția a III-a, București, Editura Ion Creangă, 1973);“Dunărea revărsată”, București, Editura pentru Literatură, 1961 (ediția a II-a, 1963; ediția a III-a, 1967; ediția a IV-a, București, Editura Minerva, 1977) ;“O lume întreagă”, București, Editura Tineretului, 1964 (ediția a II-a, 1969); “Al treilea pol al pământului”, București, Editura Ion Creangă, 1971; “Maria și marea”, București, Editura Albatros, 1973; “Acea fată frumoasă”, București, Editura Cartea Românească, 1975; Ciclul de romane “Sfârșit de mileniu”:“Casa domnului Alcibiade”, București, Editura Cartea Românească, 1978 (primul roman din ciclul “Sfârșit de mileniu”); “Retragerea fără torțe”, București, Editura Eminescu, 1982 (al doilea roman din ciclul “Sfârșit de mileniu”); “Ieșirea la mare”, București, Editura Eminescu, 1984 (al treilea roman din ciclul “Sfârșit de mileniu”);

“Victoria neînaripată”, București, Editura Eminescu, 1985 (al patrulea roman din ciclul “Sfârșit de mileniu”);“Privighetoarea de ziuă”, București, Editura Eminescu, 1986 (al cincilea roman din ciclul “Sfârșit de mileniu”); “O sută una lovituri de tun”, București, Editura Eminescu, 1989 (al șaselea roman din ciclul “Sfârșit de mileniu”; “Sub zero grade”, București, Editura Arta Grafică, 1994 (al șaptelea roman din ciclul “Sfârșit de mileniu”). Impresii de călătorie: “Al optzeci și doilea”, București, Editura pentru Literatură, 1966; “Oglinda retrovizoare”, 1970; “La nord de noi înșine”, București, Editura Eminescu, 1979; “Frumoasa adormită”, București, Editura Eminescu, 1981

 

RSS Evenimente RSS Articole RSS Librarie OnlineTargul National al Cartii de Poezie